Testament către utilizatorii Călăuzei Familiei

Buneii au plecat până a mă naște.
Tata ne-a lăsat când eram mic.
Între timp mama, sora și fratele au luat și ei drumul veșniciei.
Am rămas eu, copil al părinților și nepot al bunicilor, orfan la cei 39 de ani…

Privesc în trecut și îmi amintesc cum un bătrân m-a întrebat de-al cui aș fi? Aveam 16 ani. La auzul numelui părinților, acesta a încruntat sprânceana și a zâmbit, semn că îi cunoscuse. S-a scărpinat la ceafă și a început să-mi înșire, în cele mai amănunțite detalii, lucruri despre buneii și părinții mei. Simțeam cum un foc îmi cuprinde inima cu o căldură plăcută și abia înțeleasă la vârsta aceea.

Încă îmi mai amintesc acel monolog, care practic a fost prima revelație din viața mea. Un monolog ce mi-a pus în față imagini prin care, în sfârșit, mi-am “cunoscut” buneii. Despre părinți, am aflat lucruri de care nu se vorbea în familie. Așa am luat cunoștință, pentru prima dată, de istoria existenței buneilor mei, simțind bucuria și prezența celor apropiați.

Întâmplarea mi-a trezit interesul față de rădăcina neamului din care mă trag. Am răscolit tot ce era în familia mea, a rudelor pentru a afla mai multe despre bunei, unchi și mătuși. Am frunzărit zeci de cărți, studii, monografii, am analizat experiența persoanelor care se ocupă cu genealogia, istoria familiei, valoarea tradiției și experienței transmise urmașilor. Dar nu am găsit nici un document care ar răspunde frământărilor mele.

Cu toate acestea dorința și setea da a afla detalii, de a cunoaște îndeletnicirile, preocupările, bucuriile, experiența și mesajul buneilor către noi, nepoții, care nu i-am cunoscut, mă domina. Tot ceea ce a urmat m-a înzestrat cu o experiență înțesată cu succese și eșecuri, cu bucurii și drame, cu înălțări și căderi, cu iluzii și realități crude, cu avânt și depresii, cu speranță și deznădejde catastrofală, cu liniște și tulburări. Căutările mi-au scos în cale oameni înțelegători și interesați, dar și persoane care au luat în derâdere eforturile mele.

Dacă aș fi întrebat acum de nu regret timpul pierdut, aș spune ferm că nu regret nimic, pentru că cei 40 de ani de cercetări, eforturi, trăiri și experiențe mi-au materializat visul numit Călăuza Familiei. Deși setul este un cadou inedit pentru cei dragi, scopul conceperii lui nu e doar pentru a fi dăruit, deoarece poate fi transformat într-un mijloc de comunicare cu persoanele din trecutul dar și din viitorul nostru, oameni care au fondat familia în care m-am născut și eu. Călăuza Familia îți oferă o șansă unică de a le vorbi celor ce vor urma – copii, nepoți, strănepoți, stră-strănepoți…

Istoria unui neam este scrisă în baza întâmplărilor legate de persoane concrete și de familiile lor, iar popoarele ce își cunosc, își păstrează cu sfințenie tradițiile și istoria devin o forță rezistentă în fața încercărilor vremii. Important este să înțelegem că istoria poate fi scrisă nu doar de istorici, politicieni, bloggeri etc. Spre exemplu, istoria familiei mele și a neamului din care îmi alimentez rădăcinile o voi nota eu și urmașii mei. De ce o voi face? Poate pentru că îmi dau seama că străinilor puțin le pasă de sentimentele mele. Sau poate pentru că sursele oficiale, cele generale și chiar presa îmi pot denatura mesajul legat de valorile familiale și experiențele trăite. Dar eu știu sigur că anume experiența și tainele reale ale familiei vor fi de mare folos descendenților familiei mele.

Informațiile despre experiența bunicilor, (chiar și negativă, eșuată) activitatea părinților, specialitatea unchilor și mătușilor, facultățile absolvite de verișori, evoluția nepoților, locul de odihnă veșnică a străbunicilor înglobează o istorie reală, ce se va transforma, în timp, într-o valoare incontestabilă nu doar pentru mine, ci și pentru familia mea, urmașii mei.

Asemenea trupului și sufletului, în viață întâlnim valori materiale și spirituale. Alergăm după bani, slavă, funcții, titluri, castele și alte nimicuri… În sensul direct al cuvântului – toate sunt trecătoare și inutile. Aceste valori sunt necesare și utile soluționării problemelor de existență a vieții doar parțial. Valoarea neamului are alte rădăcini – tradiția și credința. De milenii ne alimentăm din aceste două izvoare de înțelepciune și rezistență. Accelerarea vieții, șuvoiul imens de informații, schimbările de proporții creează pericolul de a pierde rădăcina prin care ne alimentăm.

Și pentru a îmbunătăți viața materială, a menține pacea spirituală e nevoie de experiența trecutului. Asemenea sângelui care se transmite din tată în fiu, și e compatibil sănătății și revigorării urmașilor, așa și experiența părinților și buneilor e benefică familiei și succesorilor săi.

Muncind toată viața, srăbunicul Ion a cumpărat câteva desetine de pământ. Bunelul Leonache a adăugat alte desetine și a mecanizat procesul de prelucrare a pământului. Tatăl Gheorghe a dezvoltat producerea agricolă și a inițiat prelucrarea materiei prime și comercializarea acesteia. Noi, copiii, am fost trimiși la învățătura pentru a menține, dar și a perfecționa afacerea neamului. Comunismul, însă, a ruinat tot ce au creat ascendenții neamului meu. Desetinele au fost naționalizate, tehnica și procesul desființat, buneii trimiși în Siberii…

Iar noi, generația ce a urmat, am fost îndobitociți de propaganda și minciuna, ura și demagogia față de neam și țară. Ceea ce a urmat nu a însemnat decât cultivarea lenei intelectuale. Ni s-a limitat informația ce ține de experiența predecesorilor noștri, iar noi ne simțeam stânjeniți de buneii noștri, desconsiderați fiind pentru că erau harnici și descurcăreți. Ne adoram călăii, care ne țineau în întuneric și sărăcie… Până la urmă a fost așa cum trebuie, nicidecum după planul celor ce ne modelau artificial și fariseic istoria.

Deși nu am certitudinea că noi, cei care trăim astăzi, avem suficientă experiență pentru a sistematiza și reproduce tot ce s-a distrus timp de câteva decenii, vreau ca nepotul meu, Artemie, să cunoască în detalii cine au fost strămoșii lui, străbunicii și bunicii. Împreună cu fii mei voi încerca să restabilesc legătura frântă de perioada vitregă a istoriei. În ajutor ne vine Călăuza Familiei. Periodic, cu răbdare și într-o formă simplă notăm experiența, informația și concluziile noastre, ale buneilor și apropiaților familiei, fiind încrezuți că toate astea vor fi utile urmașilor.
Călăuza Familiei este cea mai mare valoare, tezaurul pe care îl putem transmite urmașilor creat: cu efort, dar fără prea multe cheltuieli, cu dragoste și multă răbdare, cumpătat și insistent, sistematic și cu informații utile.
Istoria ne-o creăm singuri. Cine poate spune ceva mai veridic și mai concret despre familia noastră decât noi înșine? Cum altfel am putem transmite cea mai valoroasă parte a averii noastre, numită experiența vieții și a activității urmașilor, decât notând cu propria mână? Cum am putea sfătui și dojeni copiii, dacă nu le-am împărtăși trăirile pozitive, dar și greșelile noastre?

Capitalul de start al vieții copiilor și nepoților ar trebui să fie concluziile rezumate ale vieții noastre, căci banii, imobilul, tehnologiile și bunurile le obțin și singuri sau le transmitem drept anexă la valorile de bază ale vieții noastre.

Astfel de Testament aș fi dorit să primesc și eu de la buneii mei. Și l-am primit, verbal, prin povestirile părinților și ale sătenilor. Eu îl voi transmite copiilor și nepoților în scris, cernut de neghină, bine gândit, verificat și cântărit, îmbibat cu aroma zilei de astăzi și cu mare dragoste.

Petru Șarcov,
generatorul ideii proiectului Călăuza Familiei