fbpx

Călăuza Familiei nu are hotare. De vorbă cu Natalia Ionel, Ambasadoarea cărții în Irlanda.

Un mic interviu cu Natalia Luncaș-Ionel, cea care reprezintă și trăiește valorile Calauza Familiei în ”Insula de Smarald”.
Natalia, a fost desemnată de curând, Ambasadoarea cărții în Irlanda.

Călăuza Familiei: Natalia, știm că ești cu familia deja de 3 ani în Irlanda. Spune-ne, te rog, ce-a fost cel mai greu, dar și cum ați reușit să vă integrați?

Cel mai important aspect al integrării noastre în Irlanda a fost comunicarea.

Natalia Luncaș-Ionel: Cel mai important aspect al integrării noastre în Irlanda a fost comunicarea. Recunosc că la început asta îmi lipsea cel mai mult. Mergeam la diverse evenimente unde știam că vor fi mai mulți oameni. Făceam cunoștință cu (aproape, să nu exagerez) toate mamele din parc ori centrele de socializare unde ajungeam cu Bogdan. Se mai adaugă vizitele la muzee și călătoriile prin Irlanda – atât cât ne permitea timpul liber și buzunarul, bineînțeles. Așa am ajuns să ne facem propria gașcă de prieteni în Irlanda. Cu ea împărtășim diferite experiențe, ne susținem reciproc și, de ce nu, plângem împreună de Dorul de casă.
Din păcate, am avut și dezamăgiri la capitolul descoperiri și „noi amici”. Însă anume asta a fost lecția ce ne-a învățat să fim puternici și mai selectivi cu oamenii din jurul nostru.

Apoi, apropo de comunicare, mulțimea de naționalități și culturi din Irlanda ne-a ajutat să ne simțim acasă din prima zi. S-au împlinit recent 3 ani de când ne-am stabilit cu traiul aici. Și nu am avut absolut nici o clipă în care să ne fi simțit străini. Nici la terenul de joacă, nici la grădiniță/școală, nici la job ori alte medii unde să fi interacționat cu irlandezi sau alți imigranți. Totul de parcă Irlanda a fost creată pentru noi și sufletul nostru. 🙂

”Am ajuns să ne simțim cu adevărat ca acasă în Irlanda.”

Totodată, faptul că am venit informați, cu așteptări realiste și cu planuri de lungă durată a contribuit mult la adaptarea noastră. Fiind încă în Moldova, știam deja în ce regiune a Dublinului am dori să locuim, care sunt prețurile la chirii și case, ce oferte de joburi sunt pe piață. Eram la curent până și cu criza locurilor disponibile la grădiniță.
Cel mai mare impas, însă, unul cu care noi nu eram nicidecum obișnuiți, a fost pe plan emoțional. Deși mai vizitaserăm alte țări înainte de a locui Irlanda și chiar dacă nici în Moldova nu locuiam în același oraș cu părinții, dorul ne-a lovit crunt. Și în primul an, departe de ei, a fost cel mai greu. Mai era și sentimentul (explicabil, de altfel) de vină față de fiul nostru. De ce oare îl lipsim de copilăria fericită alături de bunici, verișori și alte rude dragi? Și spun asta în condițiile în care 3 ani în urmă nu aveam absolut nici o rudă sau prieteni mai apropiați în Țara Smaraldului.

Amabasadoare Călăuza Familiei în Irlanda

Natalia Luncaș-Ionel, fondatoarea Mama în .IE și fiul Bogdan

Cu multă răbdare, dar și efort, putem deja spune liniștiți că am depășit această fază. Am ajuns să ne simțim cu adevărat ca acasă în Irlanda. Aceasta după ce am trecut prin multe lacrimi, dezamăgiri și regrete în primul an. A urmat acceptarea schimbărilor din al doilea an și efort maxim depus pentru a ne sădi rădăcinile în Irlanda în cel de-al treilea an.

Călăuza Familiei: La ce etapă sunteți acum? Am văzut că recent și sora ta s-a mutat în Irlanda.
Cu ce te ocupi și cum ți-a venit ideea proiectului ”Mama în .IE”?

Natalia: Eu de doi ani lucrez în cadrul departamentului de consultanță în marketing digital dintr-o companie multinațională. Copilul deja e primul an la școală, iar din august 2019 ni s-a alăturat și sora mea cu copiii ei. Altfel spus, familia noastră din Irlanda crește frumos și ne considerăm pe deplin de-ai locului 🙂

De ce să mint că nu am plâns?

Spuneam mai sus, că cel mai mult la început mi-a lipsit comunicarea și tocmai din acest motiv începusem să scriu pe blogul meu. Primul articol de destăinuire a dorului a fost după aproape 6 luni de trai în Irlanda. L-am intitulat „De ce să mint că nu am plâns? Oho, și cât încă!
Pentru că da, multe semne de întrebare am avut de la bun început. Cum îl învățăm pe copilul nostru să fie mândru de propria identitate, în condițiile în care noi, părinții, l-am adus într-o nouă țară? Ce facem cu limba română în casa noastră? Cum să ne împărțim inima între două case și două țări? În 2017 pentru prima oară mi-am făcut publică starea de incertitudine și melancolie combinată cu entuziasmul noii schimbări. Și atunci a venit un val fenomenal de reacții din toate părțile: de la mame cu care împărtășeam aceleași sentimente și trăiri atât din Irlanda, cât și din alte țări. Fie că ele emigraseră cu mai mult timp înainte, fie abia planificau să facă acest pas. Dorul, emoția, dar și necesitatea stringentă de integrare în noua țară adoptivă ne-a unit. Am înțeles că nu sunt singură.

Echipa Mama în .IE: Natalia Ionel, Irina Frunză și Irina Galbura

Și așa s-a născut Mama în .IE. Acest joc polisemantic îmi descrie perfect identitatea aflată într-o strânsă relație cu prezentul meu. Cuvântul „ie” din sintagmă, face referire și la bluza noastră românească, și la valorile noastre pe care le promovez oricât de mult pot. Dar și la tehnicul „.ie” scris cu punct în față care este codul internațional și domenul de internet de nivel superior (TLD) pentru Irlanda. Ce coincidență frumoasă, nu?

”Oare ce schimbări extraordinare mai urmează?”

Azi, Mama în .IE înseamnă mai mult decât o pagină creată pe Facebook acum 2 ani. În acest răstimp am reușit să organizăm șezători ca acasă, întâlniri offline la care să ne cunoaștem poveștile de viață, dar și să ne promovăm și susținem reciproc. Cu multă satisfacție mă uit la rezultatele din prezent ale acestei inițiative și mă întreb: oare ce schimbări extraordinare mai urmează? Deseori, când privesc în trecut, realizez cât timp am dedicat acestui proiect devenit de suflet. Și știu sigur, că multe încă ne așteaptă având o comunitate atât de frumoasă de mame, care împărtășesc același dor, identitate, prezent și viitor.

Secvență de la una din șezătorile organizate pentru comunitatea „Mama în .IE”

Călăuza Familiei: Cum te asociezi cu valorile pe care le promovează cartea noastră?

Natalia:Călăuza Familiei” coincide 100% cu tot ce promovez eu ca om, nu doar prin Mama în .IE.

Tot timpul am apreciat familia ca valoare incontestabilă a unei generații, iar asta mi s-a transmis prin educația primită de acasă. Probabil pentru că vin dintr-un neam numeros, dar de mică mi-a plăcut să descopăr poveștile de viață ale rudelor mele.
Am crescut cu o singură bunică la care am ținut enorm. Și de fiecare dacă când îmi înșiruia amintirile proprii, nici nu îndrăzneam să respir pentru a nu o întrerupe. Tot ce-mi povestea ea era dintr-o lume necunoscută mie. Și niciodată nu înțelegeam de ce își pierdea privirea-n trecut ori de ce-mi spunea că ridurile de pe față îi sunt lecții de credință și iubire pentru copii. A avut 9 în total. 2 băieți i-a înmormântat înainte de vreme, iar pe restul singură i-a crescut, rămânând văduvă de tânără. Povestea adesea că va veni timpul când se va inversa goana oamenilor: ”vor fugi după o gură de apă, însă vor fi dezamăgiți când vor găsi în loc o bucată de aur strălucind la soare.”

„Călăuza Familiei” nu e doar despre sentimente…

Pe scurt, mi-aș fi dorit să am toate aceste amintiri adunate într-un singur jurnal pe care ulterior să-l transmit și eu mai departe. Și nu doar lecții de viață. Ci și fotografii reprezentative, anii de viață a predecesorilor noștri, clipe importante din familiile lor și tradiții la care ei țineau. Pentru că nu, „Călăuza Familiei” nu e doar despre sentimente, în caz că s-a întrebat cineva.

Iar dacă eu nu am primit așa ceva de la părinții mei, atunci voi încerca să scriu eu cartea neamului meu și s-o las copiilor. De fapt, parafrazându-l pe Ștefan cel Mare: această carte nu e a mea și nici a copiilor mei, ci a urmașilor urmașilor noștri.

În plus, fiind imigranți, „Călăuza Familiei” are o semnificație și mai mare. Nu doar istoria unui neam, ci și neamul împrăștiat în toată lumea va fi adunat în acest manuscris!

 Natalia Luncaș-Ionel – ambasadoarea „Călăuza Familiei” în Irlanda

Am cunoscut oameni minunați și cu povești atât de interesante de viață.

Călăuza Familiei: Ce reacții/emoții trezește cartea-jurnal „Călăuza Familiei” persoanelor cărora le-o prezinți?

Livrând personal „Călăuza Familiei” prin Irlanda am cunoscut oameni minunați și cu povești atât de interesante de viață.
Lidia, de exemplu, este stabilită de 16 ani în Dublin și trăiește aici cu toți cei 3 copii ai săi. Îmi spunea ea, că va dărui acest jurnal celui mai mic nepot: „El încă nu înțelege ce valoare are acest cadou. Însă sunt sigură că peste ani își va aduce aminte cu drag de mine și va prețui cartea familiei noastre.” În plus, mai spunea Lidia, faptul că ea este primul reper de la care pornește familia sa în Irlanda. Ea fiind cea care a emigrat prima din Moldova, o ajută să construiască acel pod între amintirile ei de acasă, părinții ei și tot ce s-a întâmplat din 2004 încoace, în noua țară adoptivă.

Recent am trimis 2 cărți în Cork, oraș din sudul Irlandei. Acestea vor servi drept cadou pentru doi frați gemeni. În vara acestui an ei se vor căsători, iar părinții au decis să le dăruiască acest jurnal: să-și înceapă fiecare băiat propria filă de istorie odată cu noua lor familie.

Totodată, de când am început să vorbesc mai mult și cu mai mulți despre „Călăuza Familiei”, am observat că acest subiect nu provoacă interes pentru toți. Bănuiesc că este și în funcție de cât de strânsă e legătura unui om cu propria familie, proprii strămoși. Ori și de cât de multe dorește acesta să lase în urma sa.

Eu, însă, mă bucur mult că pot duce mai departe mesajul unei familii unite care nu uită niciodată de unde a pornit, indiferent de țara în care s-a născut.

Călăuza Familiei: Ne bucurăm mult că ai acceptat provocarea să reprezinți „Călăuza Familiei” în Irlanda și să promovezi valoarea acestei cărți.
Spune, te rog, cititorilor noștri din această parte a Europei, unde vor putea găsi/răsfoi cartea în perioada următoare? Unde se pot întâlni cu Ambasadoarea cărții în Irlanda?

De fapt, e mai mult decât o provocare, e și o mare responsabilitate.

Vă mulțumesc și eu pentru încredere. De fapt, e mai mult decât o provocare, e și o mare responsabilitate. Pentru că e vorba de o carte menită să reziste în timp și spațiu, iar pentru asta trebuie să ajung la inimile oamenilor. Voi încerca, pentru că știu, că voi reuși.

În Irlanda, „Călăuza Familiei” poate fi comandată printr-un simplu mesaj trimis paginii de Facebook: Mama în .IE .
Dar și la numărul de telefon +353 89 2220849.
Promit că și voi prezenta cartea-jurnal la cât mai multe evenimente în diasporă, în funcție de timpul liber disponibil. Prima apariție publică va fi pe 15 martie în cadrul unui eveniment organizat de „Moldova Vision – Comunitatea Basarabenilor din Irlanda”. Toate detaliile sunt afișate pe pagina personală de Facebook. Aici, în continuare voi scrie despre integrarea în Irlanda și nu doar a mea, ci și a mai multor mame minunate.

În plus, oricine dorește să răsfoiască această carte îmi poate scrie în privat oricând. Cu mare drag stabilim întâlniri cu toți oamenii care țin la neamul nostru.

Cartea ”Călăuza Familiei”